Mihail Caloianu


Profesor Pian

Cu o activitate competițională de peste 12 ani cu multiple trofee la nivel național și internațional și o carieră solistică în desfășurare, sunt în prezent absolvent al studiilor de licență și de master ale Universității Naționale de Muzică București. Am o experiență de 6 ani în predare atât în sistemul de stat cât și în privat. Sunt aici pentru a desluși limbajul notelor pentru cei mai mici sau mai mari, fie că este vorba de primii pași în lumea muzicii, sau de perfecționarea pe termen lung.
Cred în o abordare personalizată, în funcție de obiectivele pe care le ai, sau pe care le stabilim împreună, în așa fel încât să simți satisfacția evoluției și bucuria atingerii lor. Ca profesor de pian, mă dedic menirii de a forma gândirea elevilor și de a le dezvolta abilități precum creativitatea, gândirea logică, atenția la detalii și imaginea de ansamblu.
Pianul este un instrument care ajută la o dezvoltare armonioasă într-un fel care pe cât este de benefic, pe atât poate fi de plăcut pentru cei care îl practică sau îl ascultă. Astfel, te poți exprima liber într-un cadru care contribuie de asemenea la dezvoltarea personală.